Corina Caba's Blog

strain si calator sau noi suntem „extraterestrii”

(for english version, click here)

Cand dam de greu il chemam pe Dumnezeu.Si e foarte bine asta ca El ne-a spus : „Cheama-Ma in ziua necazului si Eu te voi izbavi iar tu ma vei proslavi” . Da, de chemat il chemam, dar de proslavit apoi asta mai putini…vezi cei 10 leprosi, doar unul din ei s-a intors sa multumeasca…

Dar cine sunt eu sa-L chem pe EL? El este Creatorul vazutelor si nevazutelor. El este Cel care a adus in existenta aceasta dimensiune in care ne nastem si ne invartim, unde ne ducem vremelnica noastra vietuire pamanteana, aceasta dimensiune caruia tot El i-a pus ca hotare  spatiul,  materia si  timpul. Aici si acum – cam la asta se poate rezuma lumea pamanteana, unde totul e peren, nimic nu e real decat pe durata secundei prezente. Omul e ca iarba, ca floarea de pe camp. Dimineata incolteste, la amiaza infloreste iar seara se usuca si moare.

El m-a adus in existenta din nimic. Si nu exista nici un bine pe care El sa mi-L fi putut face si sa nu mi-l fi facut – asta bineinteles din perspectiva Lui, ca se intampla des ca parerea mea sa fie diferita de a Lui; doar ca El are intotdeauna dreptate!- Si daca nu-mi facea nici un bine, El tot merita toata slava si toata inchinarea mea. Dar El are o inima de Tata. El ne-a chemat in existenta si mai mult decat atat ne-a dat viata din El. La El este izvorul vietii si El este Sustinatorul vietii, prin El avem viata. Doar omului i-a dat suflare din Suflarea Sa, viata din  Viata Sa, de aceea sufletul omului este vesnic, si nu piere o data cu trupul din pamant, nu moare  ca tot ce moare in aceasta lume unde sta o vreme, dar o vreme in care isi alege destinul, isi alege vesnicia.

Si nu exista decat doua feluri de vesnicii: 1. vesnicia cu Dumnezeu, care ne-a aratat cum e El  in creatie si in Fiul Sau, si in Cuvant ( si cata frumusete!, cata intelepciune!, cata dragoste! cata infinita splendoare! in sfanta Lui prezenta.) . Cata onoare ne face El cand ne invita sa ne petrecem vesnicia cu El! si e clar ca omul nu va intra oricum acolo, cine vrea sa stie cum, va trebui sa citeasca Biblia ca sa afle!

2. vesnicia fara Dumnezeu, care nu e decat un mare nimic, lipsa de sens, un intuneric total si rece. Brrr!, nu vreau! si aici, pentru putin timp e groaznic sa nu simti nimic, sa stai in intuneric rece, dar asa de muuult?

Si sufletul meu, care-si are izvorul in El, isi canta dorul in mine, dorul dupa Cel de unde a venit, dorul de libertate.

Dorinta de-a invinge limitele impuse de materie , de trupul acesta, de spatiul stramt, de timpul prea scurt se zbate in mine ca un vultur inchis in colivie.

Toata inteligenta tuturor oamenilor, cu toate geniile care au trait candva, din toate timpurile si a celor ce traiesc acum, adunata laolalta, este ca o picatura de ploaie in fata oceanului infinit al intelepciunii lui Dumnezeu. „In cercul nostru stramt” cum zicea Eminescu, toti suntem supusi, fara nici o scapare, legilor care ne guverneaza lumea noastra cea atat de limitata de materie, de spatiu si de timp. Cine din aceasta lume, din istoria acestei lumi a putut sfida aceste legi, aceste limite?  Nu, in acest context  nu exista haiduci (pe care poate tocmai de aceea ii admiram atat, ca sfideaza legea) Pana acum nimeni n-a reusit sa fenteze moartea, iar cei ce mai traiesc inca se indreapta si ei spre ea vrand, nevrand…

Si tot restul creatiei -animale si plante-  intretin cu un fel de bucurie acest ciclu al vietii si al mortii, acest ciclu care le condamna la perenitate, pentru ca apartin acestei dimensiuni, si aici le este sensul existentei efemere.

De ce doar omul nu se multumeste cu atat?  De ce doar omul se intreaba din cele mai vechi timpuri  de ce sunt aici? de unde vin ? si unde merg?, si daca nu cunoaste adevarul inventeaza o religie, pentru ca are o nevoie puternica de raspuns la aceste intrebari.

De unde acest dor de a trai vesnic, de a invinge moartea? De unde acest dor de nemurire in aceasta lume in care toate mor, toate pier , toate trec, unde singura constanta este tocmai perenitatea?

Pentru ca doar omul nu apartine acestei dimensiuni, este doar calator aici, si poarta in el dorul dupa o alta lume, caruia ii apartine; dorul de libertate; dorul de a evada din cercul stramt al acestei lumi limitate; dorul de-a invinge limitele, materia, spatiul, timpul, moartea. Omul este doar in trecere pe aici. Sederea lui scurta pe pamant este ca un nodulet pe un fir infinit.  Dar acest nodulet da directie firului, pentru ca aici isi decide omul destinul si isi hotareste vesnicia… De fapt aici doar asta are cu adevarat importanta.

Si in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare clipa, cu fiecare respiratie ce i se daruieste, omul alege ceva ( sa taca sau sa zica, ce sa zica, sa faca sau sa nu faca, ce sa faca, sa gandeasca sau sa nu gandeasca, ce sa gandeasca, sa fie asa sau altfel , sa fie rob sau liber, etc) . Si fiecare clipa este de fapt o sansa in plus de a alege binele, pentru ca doar aici poate alege.

Dar putini isi dau seama ca fiecare clipa poate fi ultima si cu fiecare alegere isi alege destinul vesnic.