Ce inseamna dragostea pentru aproapele nostru?

Cel mai aproape este cel din familie, sotul sau sotia; copiii –   cred ca de aici incepe dragostea, aici e “miezul”. Daca aici nu e dragoste, nu e nicaieri pe pamant.

Din pacate in zilele noastre putini mai stiu ce este dragostea cu adevarat. Oamenii au fost si sunt intoxicati de filme, cantece, replici si exemple proaste. Cine sunt modelele  zilelor noastre?  staruri de cinema, cantareti sau sportivi a caror exemple de viata nu mai fac greata nimanui, pentru ca s-au obisnuit oamenii cu de toate mai mult rele decat bune, ca si ala de ii placea mancarea stricata ca asa era invatat!

Si nu ma pot abtine sa nu fiu un pic melancolica :Nu mai e  ca pe vremuri cand modele de urmat erau eroii cantati in cantece de vitejie, care aparau virtutile (cee? virtuti? hahaha , ia trezeste-te fetito, unde te crezi??!??) adevarul, bunatatea, cinstea, curajul etc. , eroii care mai bine mureau decat sa-si calce cuvantul dat ;  cel ce-si calca cuvantul era considerat un om de nimic, iar cel ce-si respecta promisiunile cu orice pret  dovedea ca era barbat adevarat… Dar gata cu melancolia! Sa revin cu picioarele pe pamantul zilelor noastre…(unde cel care minte mai bine si “abureste ” pe mai multe se crede “mai barbat” ;  de fiecare data am greturi la revenire…)

Cred in farmecul indragostirii! E adevarat, indragostirea este frumoasa. Isi are  rostul ei in viata, fara ea ar lipsi emotiile, culoarea...Doar ca nu confund indragostirea cu dragostea, indragostirea este o componenta, o latura a dragostei. Indragostirea e ca scanteia:  poate fi asa de minunata, de atragatoare. Dar numai cand  este parte din dragoste atinge potentialul maxim.  Ea singura nu este suficienta pentru fericire. Insa poate fi folosita sa aprinda un foc, adica sa inceapa o dragoste… foc, care, daca e bine intretinut, aprinde si el scantei iar si iar…Proverbe capitolul 5, versetele 18, 19: “Bucura-te de nevasta tineretii tale…fii imbatat tot timpul de dragalasiile ei, fii indragostit necurmat de dragostea ei!”

Dar acum sunt la moda tot felul de imitatii ieftine ale iubirii, ceva asa care seamana a iubire,  indragostirea este umflata si separata de iubire, fara de care  insa n-are valoare... “Dragostea” asta comerciala, care  se vinde bine, arata ca  o marfa ieftina, care “pica din cer”  fara sa te coste nimic sau te fulgera fara nici o sansa de scapare, n-ai cum sa-i scapi si gata! Minciuni frumos ambalate in hartii stralucitoare, care insa niciodata nu vor putea inlocui dragostea adevarata si nu vor aduce cu ele ce aduce dragostea, dimpotriva vor aduce frustare, dezamagire si amaraciune. Dar oamenilor le plac chestiile ieftine, “chilipirurile”, ceva care sa nu-i coste mai nimic… de ex: nu trebuie sa faci nimic ca sa intretii dragostea, daca dispare, asta e, hai sa incheiem  totul ca “fara dragoste ce rost are ?” ...Dar promisiunea pe care ai facut-o?…  Ce ai facut ca sa nu dispara dragostea? ce ai sacrificat ? din timpul, energia, gandurile, vorbele si planurile, faptele tale?

Oamenilor le iau ochii ambalajele stralucitoare dar fara valoare, de ex: pai daca te fulgera dintr-o data “dragostea” si “gasesti sufletul pereche” ( ce tampenie!! sufletul pereche este cel pe care l-ai ales sa-ti fie pereche si atat!), ce mai poti face?  Normal ca uiti de orice promisiune, uiti de cuvantul dat , ca de fapt in ziua de azi, ce valoare au cuvintele?…si repede imbratisezi o minciuna!(ma refer aici mai mult la cei care sunt casatoriti)

Si promisiunile “fericirii” cu  care aceste “indragostiri fara de leac”  se lauda – ii face pe oameni sa viseze si sa alerge dupa ele ca marinarii lui Ulise dupa sirenele care-i chemau in adancuri.

Dar cand desfac ambalajul si dupa ce gusta ce-i inauntru curand descopera ce gol si searbad este de fapt continutul…dar multi nici atunci nu inteleg si zic: nu-i nimic, daca n-am gasit de data asta, poate am noroc data viitoare!  Sunt gata pregatiti pentru o noua minciuna…si se tarasc cu sufletul pustiu, cu ranile nevindecate,  spre o alta dezamagire…

Atunci ce este dragostea?

Unul din raspunsurile pe care le-am gasit pe crestintotal.ro:

“Dragostea nu este o tendinta naturala.

In mod natural nu cresc decat buruienile.

Dragostea trebuie cultivata si ingrijita.

Dar intrucat oamenii nu investesc, ei devin saraci, goi, orbi.

Dragostea nu este doar emotie si culoare.

Este si efort si disciplina.

Iar oamenii fug de sarcini. Li se pare ca dragostea creste spontan. Sau ca e datoare sa ramana fiindca frecventam o biserica.

Dragostea cauta suflete.

Ea trebuie ingrijita.

Cu drag,

Florin Ianovici”

Mi-a placut mult raspunsul. Vrei sa ai o gradina de flori frumoasa, ca un colt de rai, atunci va trebui sa investesti si sa muncesti la ea, daca o neglijezi va deveni o paragina plina de scaieti, spini si buruieni. Cam asa cred si eu ca e cu dragostea intr-o casnicie.Daca vrei sa ai o casnicie ca un colt de paradis atunci risipeste, imprastie dragoste si va rasari dragoste, apoi cultiva dragostea, ingrijeste-o, smulge la timp buruienile, scaietii si spinii...daruieste, investeste si vegheaz-o. Si nu te da batut niciodata, oricat ar fi de greu, asta testeaza capacitatea de-a iubi;  intareste, innobileaza si imbogateste sufletul.

Efeseni capitolul 5 versetul 25: “ barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea” : eu cred ca e valabil si pt femei  , scrie si : iubiti-va unii pe altii cum v-a iubit Hristos!

Si mai am si eu o comparatie:

Dragostea este ca focul.

Dragostea, ca si focul se stinge daca nu e intretinuta cu grija si efort zilnic.

Dragostea, ca si focul are multa putere, frumusete, caldura si lumina; dar cu focul nu e bine sa te joci.

Si bineinteles, dragostea autentica are niste “simptome” si spun simptome pentru ca se mai zice “sunt bolnav(a) de dragoste” si parca chiar asa e dragostea: ca o boala, atat de impotriva firii se comporta deseori dragostea adevarata, care arde cu  o pasiune reala:

1 Corinteni capitolul 13, versetele 4, 5, 6, 7 :

“Dragostea este indelung rabdatoare,

este plina de bunatate:

dragostea nu invidiaza,

dragostea nu se lauda, nu se umfla de manie,

nu se poarta necuviincios,

nu cauta folosul sau,

nu se manie, nu se gandeste la rau (sau nu planuieste nimic rau),

nu se bucura de nelegiuire (de raul, pacatul si degradarea celuilalt),

ci se bucura de adevar,

acopera totul,

crede totul,

nadajduieste totul, sufere totul.“

Daca asta e dragostea, tare ma tem ca e mai rara decat apa in desert…

Dar stiu sigur ca nu a disparut!

Si nu pot sa nu citez si din 1Corinteni 13, versetele 1, 2 si 8:

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

Si chiar daca as avea darul profetiei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta: chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

Dragostea nu va pieri niciodata.”

Dragostea, ne spune Dumnezeu ca este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l invatam de aici, daca vrem sa ajungem in Imparatia Lui.  Multe sunt aici pe pamant si nu vor mai fi acolo sus : durerea, tristetea,murdaria, pacatul de orice fel, limbile (vom intelege totul fara ajutorul limbii),  invatatul ( vom cunoaste totul), etc

Dragostea nu va pieri niciodata . Dragostea va fi si Acolo, de fapt cred ca Acolo va fi si dragostea in sfarsit acasa.Va fi normalitate, nu “boala”.

poezie inspirata de cantecul “sumergeme” de jesus adrian romero,

si de ceea ce simt acum.

<>

Ostenita de drumul anevoios strabatut,

nu mai gasesc nici o putere in mine…

Am strabatut un intreg desert,

si pustiul m-a secatuit.

Insetata de Tine, cu sufletul gol si uscat,

vin la Tine.

Am luptat ca un soldat*  curajos,

si totusi  lupta e aproape pierduta…

Armele mi s-au rupt, ciuntite in lupta sunt sabia Cuvantului si scutul credintei,

armatura,  coiful mantuirii si platosa neprihanirii,  mi-e zdrentuita toata…

Am suferit,

hainele **  mi s-au murdarit in valtoarea luptei,

incaltamintea ***  mi-e rupta de drumul spinos si bolovanos,

inima mi-e zdrobita si sufletul mahnit si insetat,

mi-e rusine

ca am esuat si lupta am pierdut,

dar la cine sa vin?

Pe cine altul am eu in cer si pe pamant, decat pe Tine?

Cu umilinta

vin la Tine.

Am nevoie sa beau din Izvorul Tau

si sa ma scufund in Raul Duhului Tau…

*soldat : este vorba despre razboiul spiritual, cel mai real si mai important razboi , toate razboaiele umane sunt doar chestii trecatoare, dar acesta este singurul razboi care chiar are importanta. Efeseni capitolul 6, versetul 11,12, 13, 14 ,15, 16, 17, 18.  doar un citat: “Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu…caci noi n-avem de luptat impotriva carnii… (adica razboiul e spiritual nu fizic), ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. (adica in lumea spirituala)”

Cred ca acum sunt ca soldatul care revine la baza pentru odihna, intarire, improspatare, vindecare si inlocuirea echipamentului…ca sa se poata intoarce din nou in lupta…

**hainele: Apocalipsa capitolul 19, versetul 8: “Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor”, Isaia capitolul 64, versetul 6: “faptele noastre bune sunt ca o haina manjita.”

***incaltamintea: Efeseni capitolul6, versetul 15: “avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii”

Isaia capitolul 9, versetul 5,6,7:

“orice incaltaminte purtata in invalmasala luptei, si orice haina de razboi tavalita in sange, vor fi aruncate in flacari, sa fie arse de foc.

Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.

El va face ca domnia Lui sa creasca, si o pace fara de sfarsit va da Imparatiei Lui, o va intari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci: iata ce va face ravna Domnului ostirilor.”

Matei capitolul5, versetul 6: “Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati” ...Aici iar e vorba sa doresti asa de tare pe Dumnezeu, voia Lui, mantuirea Lui, ca e mai mult ca o dorinta, sa fii flamand si insetat…ce face un flamand sau un insetat? nu mai vrea nimic altceva decat ceea ce-i potoleste foamea si setea, nu mai cauta altceva, nu-l mai intereseaza altceva,  pana nu le gaseste…

Ioan capitolul7, versetul 37: “Isus a strigat: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.”

Apocalipsa capitolul 22, versetul 17: “Celui ce ii este sete, sa vina; cine vrea, sa ia apa vietii fara plata!”

De ce exista suferinta?

De ce sufera copii si oameni nevinovati si mor inainte de vreme?

De ce chinul, durerea si necrutatoarea moarte lovesc nu doar in cei ce am zice noi ca “merita”, dar si in cei mai nevinovati, in cei mai buni dintre noi? De ce se intampla ca acei ce sunt rai sa treaca prin viata distrandu-se si cei buni suferind?

Cand sufere unul rau lumea spune: “lasa-l ca merita!”,  sau “vezi cum l-a lovit Dumnezeu si pe el?” sau ” exista si dreptate pe lumea asta”  ( ce repede judecam noi pe altii si ce indulgenti suntem cand pacatuim noi!  :) asta asa in paranteza)

Da, se intampla si asa, cand omul suporta consecintele faptelor lui aici pe pamant. Dar nu intotdeauna. Adevarul este ca sufera multi nevinovati si se distreaza multi ticalosi. Dar sa nu uitam ca toti mor pana la urma. Nici unul nu poate evita moartea.

Dar, daca Dumnezeu este Atotputernic si Bun in acelasi timp, de ce ingaduie El asa ceva?

E adevarat ca marea parte a suferintelor sunt cauzate de oameni. Nebunia, rautatea, lacomia, pervertirea mintii, degradarea morala (in care se complac in mai mica sau mai mare masura cam majoritatea oamenilor)  sunt cauzele celor mai multe suferinte. De exemplu SIDA a aparut in Africa in urma unor orgii practicate de vrajitori ( zoofilie cu maimute care purtau virusul HIV, la care maimutele sunt imune, dar oamenilor le este fatal). In multe tari din Africa din trei persoane una are SIDA. Din Africa, virusul  a fost adus in Europa de cei ce promovau libertinajul si promiscuitatea morala si s-a raspandit rapid intre homosexuali si apoi tot mai departe.

Dar acum sunt multi nevinovati care sufera din cauza acestui virus…

Cancerul, boala secolului nostru: tot mai des se afirma de catre specialisti in domeniu ca aceasta plaga este cauzata de alimentele modificate chimic si genetic, de poluare, de radiatii, etc. Si ce sunt acestea toate? Sunt doar “lucrul omului”.

Apoi foametea, in mare parte e cauzata de lacomia unor oameni. Razboaiele, e clar,  sunt tot lucrul omului:  setea de putere si lacomia. Dar unii ticalosi provoaca raul si multi amarati sufera. Asa a cam fost dintotdeauna. Am o paranteza aici totusi: oare cati din acei amarati daca ar fi avut puterea in maini n-ar fi fost la fel de ticalosi? Tare ma tem ca marea majoritate n-ar fi cu nimic mai breji, si multi care acum sufera nevinovati in circumstante asemanatoare celor in care sunt cei rai si ticalosi n-ar mai fi nici ei asa de nevinovati…

Marea parte a suferintelor sunt cauzate de oameni. Este un cantec despre chestia asta, pe care-l canta Tudor Chirila, se cheama cred: “Dumnezeu nu apare la stiri” (click here); (link-ul nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce zice cantecul!)

Totusi se intampla sa sufere nevinovati. De ce ingaduie Dumnezeul cel Atotputernic si Indurator suferinta celor nevinovati? De ce nu o patesc doar cei care merita, care provoaca raul, ” asa ca sa se invete minte toti!”

Daca intrebarea de mai sus e doar retorica folosita pentru a spune de fapt asta: Nu poate exista un Dumnezeu Atotputernic si Bun pentru simplul motiv ca nevinovatii sufera ; atunci din aceasta perspectiva,  asta e si raspunsul.

Pentru ca nu se poate raspunde la aceasta intrebare decat daca tinem cont de perspectiva din care priveste cineva lucrurile.Si nu se poate raspunde corect la aceasta intrebare daca nu tinem cont de toate perspectivele.

Da, daca nu exista Dumnezeu si nu exista viata dupa moarte , daca doar ce traim aici, in acest trup  se rezuma viata unui om, atunci suferinta celor nevinovati ESTE nedreapta, si nu are sens. De fapt afirmatia ” faptul ca exista suferinta = nu exista Dumnezeu” este ca un bumerang pentru cei ce o folosesc ca argument in favoarea ateismului.  De ce?  Toate au un sens si o logica, toate isi au rostul lor in lumea asta. Care e sensul suferintei, daca nu exista Dumnezeu si nu exista viata dupa moarte; iar daca aceasta serveste evolutiei, de unde aceasta revolta si indignare impotriva ei in orice cultura si civilizatie umana? De ce nici o comunitate umana nu considera suferinta si durerea nedreapta ca ceva bun?

Dar daca exista Dumnezeu si viata dupa moarte, atunci, DA, suferinta celor nevinovati capata sens. Nu din perspectiva omului. Din perspectiva umana este de neinteles. Asa cum este de neinteles pentru un bebe de ce mama, cea care are puterea sa-l protejeze si care e asa de buna cu el si il iubeste ingaduie unei femei straine si “rele” (din punctul lui de vedere)  sa-l tortureze cu un ac ascutit (injectia) si sa-i provoace atata durere! Dar mama are alta perspectiva. Ea stie ca durerea aceea e mica,  va trece si el se va face bine, va creste si va uita si se va bucura de viata pe care n-ar fi avut-o daca nu era “acea neinteleasa suferinta”

Tot asa, intelepciunea si dragostea lui Dumnezeu sunt infinit mai mari decat intelegerea noastra umana. Cum am mai spus in alt articol, viata noastra aici e ca un nodulet pe un fir infinit. Si daca cineva sufera aici toata viata “nevinovat” ( asta e foarte relativ) s-ar putea ca suferinta aceea sa-i fie de folos si ce conteaza daca suferi pentru un timp asa de scurt ? S-ar putea ca dincolo asta sa-ti fie foarte de folos. Asa cum puiul in ou nu are nevoie de ghiarele incomode care il inteapa, sau de aripile greoaie dar ii sunt foarte de folos cand iese din ou! (comparatia mi-a venit de la o poezie de C. Ioanid  ”Puiul”) .De fapt toate in jur ne vorbesc despre Dumnezeu, daca ne facem timp sa ascultam si sa vedem…

Isaia capitolul 28, versetele 28, 29: “Graul se bate, dar nu se bate necontenit; impingi peste el roata carului si caii, dar nu-l sfarami.Si lucrul acesta vine de la Domnul; minunat este planul Lui si mare este intelepciunea Lui.”

Isaia capitolul 53, versetul 10: (despre Domnul Isus) “Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…”

Oare nu este existenta noastra pamanteana doar un moment? N-apuci sa te dezmeticesti bine ca deja vezi ca te apropii de nedorita (hai sa fim sinceri cine vrea sa fie batran??) batranete, daca ai “norocul” sa o apuci!  Si omul este asa de grabit sa traiasca ca uita sa traiasca cu adevarat, ce sa mai inteleaga cate ceva din sensul trairii lui. Mai usor e sa ia ce-i spun altii… De aici vine “gandirea de turma” cred eu, e doar o parere…

Dumnezeu ingaduie pe cel rau pentru o vreme (ce bine ca pentru putina vreme!) , probabil pentru ca a ales sa dea libertate omului. Totusi asta este de neinteles din perspectiva mea umana. Dar aleg sa ma incred in EL. Aleg sa am o puternica incredintare cu privire la binele care acum nu se vede, o incredere neclintita in nadejdea ca Dumnezeu va intoarce orice rau spre bine. (asa cum se vede din istoria lui Iosif: fratii lui au facut un mare rau, dar Dumnezeu a intors acel rau spre bine!). Asta NU inseamna ca Dumnezeu este indulgent! El spune clar ca uraste raul, ca El nu numeste raul bine sau binele rau, si ca va judeca si pedepsi orice rau, si va rasplati orice bine.

“Daca am cunoaste originea raului si sensul suferintei nu am avea nevoie de credinta“ Kendall in “Iertare totala” . Credinta, increderea nelimitata este o componenta esentiala a dragostei. Evrei  capitolul 11, versetele 1 si 6: “Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care NU se vad.“ si “ fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu!“

Inca ceva: suferinta il transforma pe cel care sufera .Asta e un lucru clar, de necontestat. Pe unii ii face monstrii, pe altii ii face sfinti si le da o frumusete si stralucire interioara pe care putini o dobandesc. Asta pentru ca fiecare alege ce atitudine sa ia cand sufera.

Am intalnit un om care suferea de o boala necrutatoare, traia intr-un scaun cu rotile,  avea dureri si era foarte revoltat pe Dumnezeu. Spunea: m-a intrebat EL daca eu vreau sa sufar? De ce m-a condamnat la o astfel de viata pe care o urasc? dar cine te crezi tu omule, sa te intrebe El pe tine daca , cum si cat sa traiesti?  Dar cine esti tu omule sa-L intrebi pe EL? Poate lutul sa-l intrebe pe olar de ce m-ai facut stramb sau cana si nu farfurie? omul este ca un fir de praf, exista, traieste pentru ca a fost chemat in existenta de Dumnezeu, daca ar fi vrut l-ar fi nimicit ca oricum merita demult. Un ateu sau un revoltat pe Dumnezeu este unul care si-a uitat locul, si se crede buricul pamantului cand de fapt nu este nimic si asta se vede clar dupa ce moare, daca nu poate fi convins altfel.

In schimb ce frumusete a creat suferinta in Joni Eareckson Tada! Ea a vazut in suferinta exact ceea ce este : un avantaj.  Kendall  in “Iertare totala” (e o carte foarte faina!):  “daca ai un dusman real, necrutator si autentic, nu o nascocire a mintii si nelinistii tale, [si eu adaug: o suferinta reala, necrutatoare si autentica] ar trebui sa te vezi ca si cum ai sedea pe o mina de aur…daca te porti cum vrea Dumnezeu  cu el [cu suferinta], s-ar putea sa devina cel mai bun lucru de care ai avut parte vreodata…Cu cat este mai mare rana, cu atat mai mare binecuvantarea si rasplata care vine impreuna cu iertarea [cu multumirea].”

Si mai e ceva de care trebuie sa tinem cont. Dumnezeu nu a vrut roboti programati cand ne-a creat. A vrut fii si fiice, dupa chipul si asemanarea Lui. Si planurile Lui pentru om sunt bune,  cum scrie in biblie : El vrea sa ne dea “un viitor bun si o nadejde”. Planul lui Dumnezeu este bun, este maret. El i-a chemat pe TOTI sa fie fii si fiice, si MOSTENITORI ai Lui. Woow!! Nu stiu ce crezi tu, dar eu ma infior cand citesc asta . Dar Dumnezeu nu obliga pe nimeni. El ne-a creat liberi sa ne alegem destinul. Omul singur, doar el poate sa zadarniceasca acest maret plan a lui Dumnezeu pentru el, prin ceea ce alege aici pe pamant. Este un verset in biblie, undeva in psalmi, despre asta “la Dumnezeu este iertare, de aceea El este de temut”. Pai cum sa nu te temi in clipa mortii daca ai respins o astfel de bunatate, daca ai zadarnicit un astfel de plan maret pe care Insusi Dumnezeu l-a facut special pentru tine? Unde ajungi daca in clipa plecarii tale de aici, esti  in afara planului lui Dumnezeu pentru tine? Doamne pazeste-ma !

Psalmi capitolul30, versetul 5: “mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata”

Si ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Eu asa cred: SA DORESTI CU ADEVARAT DIN TOATA INIMA ASTA! nu doar in secunda asta, ci in fiecare ora pe care o traiesti, cu fiecare respiratie care ti se daruieste sa doresti asta, sa alegi asta.  Si cine intr-adevar doreste, apoi nimeni si nimic nu-l poate opri, va da navala dupa cum ii e dorinta. Ca asa a zis Domnul Isus ” de acum Imparatia cerurilor se ia cu navala” si nu se refera ca nu este destul pentru toti, ci ca trebuie sa ai asa o dorinta dupa ea, care sa te faca sa dai navala, sa dai totul pentru a o castiga, numai asa o poti dobandi. Deci daca n-ai avut niciodata dorinta asta puternica in inima ta, sau daca ai avut-o candva, dar ti-a mai trecut in timp, daca n-o ai mereu mai vie in inima ta, intreaba-te daca esti pe calea cea buna si teme-te de Dumnezeu, ca asta e “inceputul intelepciunii”.

iubitul meu Alinut a plecat Acasa…

Stiu ca el e bine acum, ca in sfarsit nu-l mai doare nimic, ca toate suferintele lui au incetat si ca e in siguranta in bratele Tatalui, unde-i cel mai bine, unde mangaierea e deplina, unde e atata pace si iubire ca nicaieri altundeva. Stiu ca Dumnezeu stie mai bine si ca “toate lucreaza impreuna spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”…

Dar totusi ma doare tare ca a plecat…

mi-e tare dor de tine, Alinut, iubirea mea…

scris de : corina caba

10 iulie
Mi-e inima grea, grea…
Alinut, iubirea mea draga si scumpa vreau asa de mult sa traiesti, sa te vad crescand. sa te invat sa inoti, sa te vad cum inveti sa canti la pian sau la ce ai vrea tu, ca iti place tare muzica, sa te vad cum canti, sa te duc peste tot, la munte, in padure sa simti frunzele sub talpi, si sa-i asculti muzica, la mare, sa simti nisipul sub talpi si sa inoti in mare…

Sa ajungi mare, sa te vad cum alegi calea cea buna in viata…Am vise si planuri pentru tine, dar sunt doar ale mele…si nu prea conteaza…
Cand zambesti imi creste inima si imi inseninezi ziua cand esti vesel si te joci!
Cand te vad cum suferi mi se rupe inima…Atata suferinta si atatea dureri pe care nu le-ai inteles, si tu esti asa de mic si asa de sensibil la orice atingere. As vrea sa ma doara pe mine in locul tau, mi-ar fi cu mult mai usor. Cand te lipesti de mine si iti simt inima, te simt cum astepti de la mine ocrotire, ajutor si cum te hranesti cu dragostea mea si asta imi incalzeste inima si ma face in stare sa urc Everestul cu tine in brate.
Esti inteligent si puternic si in acelasi timp atat de fragil. Te vad cum lupti ca un mic soldat pentru viata ta. Suferi si lupti. Asa de mult as vrea sa castigi lupta! Dar e o lupta acerba, tare grea si dureroasa, iar tu esti atat de mic si delicat.
De ce nu pot sa lupt eu in locul tau?
Pot doar sa te iubesc si sa ma rog.
Doamne, te rog din suflet pentru Alinut.Te rog alina-i durerile, te rog da-i putere. Stiu ca Tu ai toata puterea, Tu poti sa-l faci iar intreg si sanatos. Tu chemi in existenta ce nu este si dai viata unde nu e viata. Pentru Tine nimic nu este greu.Dar jugul Tau este BUN, chiar daca e greu de dus. Voia Ta este jugul Tau. Si eu l-am acceptat. Voia Ta sa se faca. Stiu ca Tu il iubesti mai mult decat mine. Tu stii ce e mai bine pentru el.
Multumesc ca l-ai chemat in existenta pe Alin, ca sa-i dai un viitor si o nadejde. Multumesc pentru fiecare zi pe care i-o daruiesti.
Multumesc ca l-ai adus in calea mea, chiar daca asta imi va zdrobi inima.
Multumesc pentru fiecare zambet, pentru fiecare bucurie pe care mi-a adus-o, pentru fiecare imbratisare pe care mi-a dat-o, pentru fiecare data cand ma striga asa de dulce “mama”; pentru fiecare ora pe care mi-ai dat-o cu el.
Doamne, iti incredintez Tie pe dragul meu Alinut, si impreuna cu el si inima mea. Fa Tu ce vrei cu el si cu inima mea. Amin.

11 iulie
Ce sa mai stiu face cu tine, cum sa te mai ajut, Alinut?
Iarasi nu pot decat sa ma rog.
Oamenii doctorii fac si ei ce pot, dar viata lui Alinut este in Mana Ta , Dumnezeule.
O, Doamne, asa de mult as vrea sa nu-l iei inca si sa-l faci bine! Sa-l vad iar jucandu-se si razand.
Dar Tu stii ce e mai bine pentru el. Alinut nu e al meu, ci este al Tau, Doamne.Te rog, Doamne, ai mila de el ! Amin.

Cat as vrea sa nu mai suferi, dragul, scumpul meu Alinut. Ai suferit ca un martir si ai luptat ca un soldat, desi esti doar un copilas. As fi vrut sa sufar eu in locul tau, numai tu sa fii bine. Ma doare de fiecare data cand te doare si pe tine
Ai zambit! Dragul meu drag.
“Alinut, tu esti iubirea mea, stii?”
“Da.”
“Te faci bine si mergem cu masina?”
“Da, sina, brmm”
“Mama o sa-l ia pe Alinut in brate si o sa conducem masina impreuna si Alinut va apasa pe claxon:tiiit, tiiit”
Un zambet
“Da, tiiit, tiit, mama…”
S-a lipit cu capul de inima mea si a ramas asa.Am crezut ca a adormit, si nu mi-am mai retinut lacrimile. Dar nu dormea, a simtit si s-a intins si m-a pupat pe mana.

12 iulie
Alinut, iubirea mea scumpa si draga, ce ma doare inima pentru tine.
Esti tot mai slabit. Luni vorbeai in propozitii, spuneai aproape 50 de cuvinte, chiar m-am bucurat ca ai zis pentru prima data o propozitie din 3 cuvinte, si acum mai spui doar atat : “mama”, “papa”, “gata” si “casa sina”, adica sa plecam acasa cu masina…
Luni fugeai, te jucai si radeai. Azi ti-am dat papuceii si am incercat sa te plimb tinut de ambele manute si n-ai reusit sa faci nici macar 2 pasi…
Of, ce ma doare inima sa te vad asa…
Cand esti in brate te lipesti cu capul de inima sau de umarul meu si iti ascunzi manutele la piept, asa te linistesti. Cand te pup si-ti spun ca esti iubirea mea mai zambesti si spui “daaa”.
Unii ma intreaba daca nu mi-e greu. Nimic nu e greu: nici statul in spital cu toate “efectele secundare”, nici sistemul de “tiranie umilitoare”  specific spitalului,  (totusi, o parte  s-au purtat foarte frumos ), nici un efort nu e greu: nici vomitatul cu care pot spune ca acum chiar m-am obisnuit foarte tare, nici purtatul in brate, nici crizele de furie necontrolata a lui Alinut, cand ma lovea, ma zgaraia, ma musca, il inteleg ca era la capatul tolerantei si nu intelegea de ce e chinuit, nici altele Doar inima ma doare si durerea e grea ca un nod inauntru. Mi-e greu sa-l vad cum sufera. Continue reading jurnal de 4 zile cu alin…

(for english version, click here)

Cand dam de greu il chemam pe Dumnezeu.Si e foarte bine asta ca El ne-a spus : “Cheama-Ma in ziua necazului si Eu te voi izbavi iar tu ma vei proslavi” . Da, de chemat il chemam, dar de proslavit apoi asta mai putini…vezi cei 10 leprosi, doar unul din ei s-a intors sa multumeasca…

Dar cine sunt eu sa-L chem pe EL? El este Creatorul vazutelor si nevazutelor. El este Cel care a adus in existenta aceasta dimensiune in care ne nastem si ne invartim, unde ne ducem vremelnica noastra vietuire pamanteana, aceasta dimensiune caruia tot El i-a pus ca hotare  spatiul,  materia si  timpul. Aici si acum – cam la asta se poate rezuma lumea pamanteana, unde totul e peren, nimic nu e real decat pe durata secundei prezente. Omul e ca iarba, ca floarea de pe camp. Dimineata incolteste, la amiaza infloreste iar seara se usuca si moare.

El m-a adus in existenta din nimic. Si nu exista nici un bine pe care El sa mi-L fi putut face si sa nu mi-l fi facut – asta bineinteles din perspectiva Lui, ca se intampla des ca parerea mea sa fie diferita de a Lui; doar ca El are intotdeauna dreptate!- Si daca nu-mi facea nici un bine, El tot merita toata slava si toata inchinarea mea. Dar El are o inima de Tata. El ne-a chemat in existenta si mai mult decat atat ne-a dat viata din El. La El este izvorul vietii si El este Sustinatorul vietii, prin El avem viata. Doar omului i-a dat suflare din Suflarea Sa, viata din  Viata Sa, de aceea sufletul omului este vesnic, si nu piere o data cu trupul din pamant, nu moare  ca tot ce moare in aceasta lume unde sta o vreme, dar o vreme in care isi alege destinul, isi alege vesnicia.

Si nu exista decat doua feluri de vesnicii: 1. vesnicia cu Dumnezeu, care ne-a aratat cum e El  in creatie si in Fiul Sau, si in Cuvant ( si cata frumusete!, cata intelepciune!, cata dragoste! cata infinita splendoare! in sfanta Lui prezenta.) . Cata onoare ne face El cand ne invita sa ne petrecem vesnicia cu El! si e clar ca omul nu va intra oricum acolo, cine vrea sa stie cum, va trebui sa citeasca Biblia ca sa afle!

2. vesnicia fara Dumnezeu, care nu e decat un mare nimic, lipsa de sens, un intuneric total si rece. Brrr!, nu vreau! si aici, pentru putin timp e groaznic sa nu simti nimic, sa stai in intuneric rece, dar asa de muuult?

Si sufletul meu, care-si are izvorul in El, isi canta dorul in mine, dorul dupa Cel de unde a venit, dorul de libertate.

Dorinta de-a invinge limitele impuse de materie , de trupul acesta, de spatiul stramt, de timpul prea scurt se zbate in mine ca un vultur inchis in colivie.

Toata inteligenta tuturor oamenilor, cu toate geniile care au trait candva, din toate timpurile si a celor ce traiesc acum, adunata laolalta, este ca o picatura de ploaie in fata oceanului infinit al intelepciunii lui Dumnezeu. “In cercul nostru stramt” cum zicea Eminescu, toti suntem supusi, fara nici o scapare, legilor care ne guverneaza lumea noastra cea atat de limitata de materie, de spatiu si de timp. Cine din aceasta lume, din istoria acestei lumi a putut sfida aceste legi, aceste limite?  Nu, in acest context  nu exista haiduci (pe care poate tocmai de aceea ii admiram atat, ca sfideaza legea) Pana acum nimeni n-a reusit sa fenteze moartea, iar cei ce mai traiesc inca se indreapta si ei spre ea vrand, nevrand…

Si tot restul creatiei -animale si plante-  intretin cu un fel de bucurie acest ciclu al vietii si al mortii, acest ciclu care le condamna la perenitate, pentru ca apartin acestei dimensiuni, si aici le este sensul existentei efemere.

De ce doar omul nu se multumeste cu atat?  De ce doar omul se intreaba din cele mai vechi timpuri  de ce sunt aici? de unde vin ? si unde merg?, si daca nu cunoaste adevarul inventeaza o religie, pentru ca are o nevoie puternica de raspuns la aceste intrebari.

De unde acest dor de a trai vesnic, de a invinge moartea? De unde acest dor de nemurire in aceasta lume in care toate mor, toate pier , toate trec, unde singura constanta este tocmai perenitatea?

Pentru ca doar omul nu apartine acestei dimensiuni, este doar calator aici, si poarta in el dorul dupa o alta lume, caruia ii apartine; dorul de libertate; dorul de a evada din cercul stramt al acestei lumi limitate; dorul de-a invinge limitele, materia, spatiul, timpul, moartea. Omul este doar in trecere pe aici. Sederea lui scurta pe pamant este ca un nodulet pe un fir infinit.  Dar acest nodulet da directie firului, pentru ca aici isi decide omul destinul si isi hotareste vesnicia… De fapt aici doar asta are cu adevarat importanta.

Si in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare clipa, cu fiecare respiratie ce i se daruieste, omul alege ceva ( sa taca sau sa zica, ce sa zica, sa faca sau sa nu faca, ce sa faca, sa gandeasca sau sa nu gandeasca, ce sa gandeasca, sa fie asa sau altfel , sa fie rob sau liber, etc) . Si fiecare clipa este de fapt o sansa in plus de a alege binele, pentru ca doar aici poate alege.

Dar putini isi dau seama ca fiecare clipa poate fi ultima si cu fiecare alegere isi alege destinul vesnic.

for english version clik here

Ridica-ti ochii catre cer

si adu-ti aminte ca esti OM.

Ca nu de-aici te tragi

si nu aici e scopul tau.

Obarsia ti-e straina de acest pamant prea trecator;

numele ce-l porti aici e doar unul sortit uitarii.

Alt nume, vesnic, te asteapta , ce nu va fi nicicand uitat.

Da, obarsia ta-i din cer; din neam de Dumnezeu te tragi…

Sunt pamantean…dar nu sunt pamantesc.

A mele doruri nu sunt de pe-aici;

caminul meu e-n alta lume, sus

si telul meu nu-i pe acest pamant.