Matei capitolul 11, versetul 28, 29, 30 :

Domnul Isus : “Veniti la MINE, toti cei truditi si impovarati [ chemarea este pentru toti care duc poveri, carora le e greu si care au obosit] , si EU va voi da odihna.”

Dar primesc toti truditii odihna? Oare toti cei impovarati cu greutati si griji au pace? Nu.  Chemarea este pentru toti (adica indiferent cine esti, cum esti  si ce ai facut poti veni la EL) , dar Domnul  Isus zice mai departe si cum se capata odihna si pacea:

“Luati jugul MEU asupra voastra, si invatati de la MINE, caci EU sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.”

Si mai zice Domnul Isus: “Caci jugul MEU este BUN si sarcina (povara) MEA este usoara.“

Mda, nu zice ca jugul ar fi usor sau placut, doar ca e bun. (una e jugul si alta sarcina sau povara).

Ce este un jug?  Este o chestie dreptunghiulara din lemn care se pune pe gatul animalelor pentru a le face sa mearga unde vrea stapanul.  Nu unde vor ele. Auch!, deloc placut si foarte greu, frustrant, enervant , as zice dureros de purtat.

Dar Dumnezeu nu-l pune nimanui pe gat. EL spune “luati jugul MEU”  adica, omul trebuie sa-l ia singur, de buna voie,  este o alegere a omului. Si este un jug pe care l-a purtat EL intai. Jugul inseamna frangerea propriei vointe. Sau a trai dupa aceasta propozitie: ” Nu cum vreau eu, ci cum vrei TU” . Pare cunoscuta fraza. Da, este ceea ce a spus Domnul Isus cand Il durea mai tare jugul, in gradina Ghetsimani.  Si cu blandete si smarenie, fara sa se zbata sa iasa, fara sa se razvrateasca… Ca si mama LUI , cand ceea ce i se cerea  (sa aibe un copil pe cand ea nu era inca maritata) o costa rusinea, pierderea logodnicului  si omorarea cu pietre, ea a spus : “Sunt roaba TA, faca-mi-se dupa cum voiesti“. Atunci se vede blandetea si smerenia cand ti-e mai greu. E usor sa spun “Doamne vreau sa fac voia Ta” cand totul e roz. Dar cand ma doare mai rau ce spun eu oare? De ce??, Offf, de ce?? , tare ma tem ca asa spun eu … Si chestia e ca doar eu am de suferit din cauza acestei atitudini…

Dar voia LUI ( jugul LUI) este BUNA, este solutia salvatoare, care daca o alegi,  castigi pe urma. Mai ales cand e mai greu.

Romani capitolul 8 versetul 28:

“Toate ( aici intra mai ales alea dureroase, grele si de neinteles) lucrurile lucreaza impreuna spre BINELE celor care-L iubesc pe Dumnezeu“ aici fac o paranteza : toate promisiunile lui Dumnezeu sunt adevarate, adica se intampla cu adevarat, asa litera cu litera, in detaliu.  Dar sunt asa doar “celor care” sau pentru “cei care” si intotdeauna scrie si care sunt aceia, dar nu prea baga multi in seama asta, majoritatea vad doar promisiunea.

Cand zaceam nestiuta, un fir de praf murdar si neinsemnat, te-am chemat si TU , Atotputernic Imparat, m-ai luat , ai platit un pret de sange pentru mine, m-ai luat in bratele TALE si mi-ai spus: “De acum EU sunt Tatal tau. EU Insumi am grija de tine. Nu am sa las nimic rau sa se apropie de tine. Te iubesc si asta nu va inceta niciodata. Tot ce fac, ce ingadui sa ti se intample e pentru binele tau si fericirea ta. Tu trebuie doar atat sa faci: sa MA asculti  si sa ai incredere in MINE .” Si din acel moment am stiut ca nu mai trebuie sa ma tem niciodata, de nimic. Pentru ca nimic rau nu putea trece de bratele atotputernice si iubitoare ale Tatalui meu.

Dar aveam multe de invatat… Eram un copil razvratit si prostut.

Primul lucru era teama sfanta de Tata. Este inceputul caii care duce in sus. Este teama buna, care face sa dispara toate celelalte temeri…, teama care m-a eliberat cu adevarat!

A trebuit sa invat ca  fiecare litera pe care El mi-a spus-o are valoare de adevar absolut, e vie si reala. Cele doua lucruri pe care El mi le-a cerut sunt la fel de valoroase. Doar propria mea vointa, cand era neascultare,  ma facea vulnerabila si ma scotea de sub blanda si puternica LUI protectie.

Si dupa ce inima mea, atat de tandru modelata si protejata de Mana LUI, s-a zdrobit pentru ca n-am vegheat si n-am ascultat, am inteles ca tot ce EL imi cere, jugul ala deranjant si greu, gardurile care mi se parea  ca-mi ingradeau libertatea, limitele alea enervante si neplacute nu sunt decat garduri de protectie. Dincolo de ele se casca nemiloase abisuri, prapastii periculoase. Abia cand am cazut intr-una din ele si lovita, ranita,  murdara, singura si disperata am inceput sa-L strig si sa-L chem in ajutor  , abia atunci am inteles ca jugul LUI este BUN…Si EL este BUN, ca nu m-a lasat acolo ci m-a adus inapoi acasa, in bratele LUI, pentru ca asa cum a spus : ma iubeste si asta nu va inceta niciodata…

Dar sarcina sau povara? O, ea e usoara. Este eliberare de griji, de ingrijorari, de orice poveri. Este de fapt al doilea lucru pe care mi l-a cerut: sa am incredere in EL. Cum spune Domnul  Isus in Matei capitolul 6, versetul 33 :

“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui ( “starea dupa voia LUI”  e o alta traducere pentru “neprihanire”; adica jugul ) si toate aceste lucruri ( se refera la orice nevoie posibila de pe lumea asta) vi se vor da pe deasupra.”

Wow, ce usor! Mult mai usor decat sa te stresezi si sa alergi si sa te strofoci si tot cu mainile goale sa fii, si pe deasupra si cu sentimentul ca nimic n-are rost, ca oricat ai avea nu e de-ajuns, pentru ca urla inauntru golul din suflet…

Ce sarcina sau povara mai usoara poate fi decat la ce ne-a chemat  si ne-a promis EL in  1 Petru capitolul 5, versetul 7 :

” Aruncati asupra LUI toate ingrijorarile voastre, caci EL INSUSI ingrijeste de voi.” Si asa e, cu mine asa a facut!

Sau cum spune in Psalmul 127, versetul 2:

“Degeaba va sculati de dimineata si va culcati tarziu, ca sa mancati o paine castigata cu durere; caci preaiubitilor LUI , EL le da paine ca in somn.” Asa e si asta!  Dar asta nu inseamna ca preaiubitii LUI nu trebuie sa munceasca, dimpotriva, LUI nu-i place lenea deloc! de fapt e chiar impotriva voii  LUI sa ma complac in lene. Dar trebuie sa muncesc, sa fac ce tine de mine si restul sa-I dau  LUI! Eu am de umblat pe aici  fara grija si fara stres!

Doamne ajuta-mi sa-mi amintesc ca povara e usoara pentru ca de fapt trebuie sa ti-o dau TIE,  nu sa o duc eu. TU duci poverile mele. Tu porti grija mea.Tu ma tii si pe mine  in Mana TA.

FIECARE OM ESTE ROB CUIVA , DAR O SINGURA ROBIE  IL POATE ELIBERA: CAND ALEGE  DIN DRAGOSTE SA FIE ROB AL TATALUI  CERESC; pentru ca : jugul LUI este BUN (chiar de e greu) si sarcina LUI este usoara

de la  sora Maria:

Ziua isi aduna Lumina

S-a innoptat…

In cete vin lucratorii

Canta si norii…

Sunt cei ce-n zaduf au lucrat

Sunt robii ce-ndura cantand.

Ei au ramas toti un cor

Si-n piepturi au mult Dor!

Truda cea sfanta se-aduna

Intr-o cununa…

Se-asterne o innoire

peste trudire…

Sa fii printre cei ce trudesc!

Caci robul e cel mai ceresc.

O rugaciune e el.

A lui cuvant – un cer.

Invata graiul inserarii

Peste-al durerii…

Vaile-n canturi rasune

Pana apune…

Pamantul se-asterne de Cina,

caci toata asteptarea suspina:

Isuse, esti asteptat.

“Ogorul” este lucrat…

de vorba cu  sora Maria

De unde vii? Si cate stii despre vesnicie?

Erai un gand

cand nu era vreo lume

EL te cunostea si te purta cu Sine.

Dar ca sa stii ca EL e Mangaierea

te-a adus in lumea cu durere…

Ce e pamantul?

Ce taina poarta prin gradina vantul?

Marturii atat de minunate:

Sa vezi cum cerul se-oglindeste-n toate.

Il vestesc pe Cel ce-are sa vie

Ce placut toate spre EL te-mbie…

Cum vei pleca?

Unde vei sta?

Care-ti va fi partea?

Pamantul s-a inserat

si se raceste.

Doar Duhul bland

mai povatuieste…

Cand vei pleca,

vei si sosi acolo

unde ti-a fost si inima si Dorul!

Si-L vei vedea

Cum te asteapta-n poarta

Abia atunci va-ncepe a ta soarta…

Increderea este o componenta esentiala a dragostei.

Plangerile lui Ieremia capitolul 3, versetele 22, 23, 24,25, 26

“Bunatatile Domnului nu s-au terminat, indurarile LUI nu sunt la capat, ci se inoiesc in fiecare dimineata.

Si credinciosia LUI este atat de mare!

Domnul este partea mea de mostenire, zice sufletul meu; de aceea nadajduiesc in EL.

Domnul este bun cu cine nadajduieste in EL, cu sufletul care-L cauta.

Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului.“

Isaia capitolul 26, versetele 7,8,9

“Calea celui drept este neprihanirea; TU, care esti fara prihana, netezesti cararea celui drept.

De aceea, Te asteptam , Doamne, si pe calea judecatilor TALE (cand ne judeci); sufletul nostru suspina dupa Numele TAU si dupa pomenirea TA.

Sufletul meu TE doreste noaptea, si duhul meu TE cauta inlauntrul meu.

Psalmul 130, versetele 1, 2, 3, 4,5,6

“Din fundul adancului, TE chem, Doamne!

Doamne, asculta-mi glasul!

Sa ia aminte urechile TALE la glasul cererilor mele!

Daca ai pastra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta in picioare, Doamne?

Dar la TINE este iertare, ca sa fii de temut.

Eu nadajduiesc in Domnul, sufletul meu nadajduieste, si astept promisiunea LUI.

Sufletul meu asteapta pe Domnul, mai mult decat asteapta strajerii (soldatii care fac noaptea de paza) dimineata,

da, mai mult decat asteapta strajerii dimineata.“

TEST
Se afla care este alimentul cel mai adorat de copil. Sa zicem o ciocolata , dar fara ambalaj. Dupa ce e asezat pe scaun, la o masa, intr-o camera in care nu este  nimic ce ar putea sa-i distraga atentia, doar cu ciocolata in fata, copilului i se spune:

“Poti manca acum ciocolata asta sau poti sa astepti pana ma intorc in camera si daca NU ai mancat-o pana ma intorc vei primi inca una. Tu alegi ce sa faci , daca vrei sa o mananci acum e bine, daca astepti e bine si mai primesti una”.

Copilul este lasat singur pentru fix 15 minute. Testul este pentru copii de la 4 ani in sus, si  merge pana la 14 ani, doar ca este lasat un pic mai mult 20 sau 25 de minute. Ar fi ideal daca bietu copil ar fi si flamand! )

Acest test este despre 2 chestii foarte importante pentru pregatirea copilului pentru viata; si  de care depinde mult reusita in viata a copilului : 1. autocontrolul si 2. increderea in parinte (adult) -daca a zis ca-mi da inca o ciocolata, asta se va intampla!-.  Bineinteles ca ambele sunt determinate in mare parte de educatia pe care copilul a primit-o (daca copilul e rasfatat sau nu;  daca invata ca adultii nu-si tin cuvantul sau ca si-l tin, cat de usor obtine ceea ce vrea de la adulti,  etc) , dar si de nivelul de maturizare, de dezvoltarea lobului frontal, a SNC si de personalitatea copilului. Oricum, daca un copil a cazut la test, nu disperati: inca mai aveti timp sa-l/ sa o invatati!

E o adevarata lupta interioara! Un adevarat razboi spiritual cu ispita! Ia priviti:

(desi eu personal cred ca aici sunt copii prea mici pt testu asta, unii par si de 3 ani!)

Proverbe capitolul 16 , versetul 32 : “cine este stapan pe sine, pretuieste mai mult decat cine cucereste cetati.”

sau

Sunt un rasad sadit de Tine,

Si ma tot mir: cata rabdare ai cu mine!

Cu bunatatea-Ti Tu  ma uzi mereu

Ca roua dimineata, credincios Tu esti.

Cu dulceata Iubirii Tale ma hranesti.

M-ai facut copilul Tau.

Si chiar de ma impiedic mai mereu,

si chiar daca alunec in noroi,

Cu rabdare ma ridici si la pieptul Tau m-aduni de jos…

acolo este Locul meu de adapost.

Inima mea avea o forma bruta si neterminata,

semana cu un bulgare diform de lut.

Tu ai luat-o si-ai modelat-o…

Un vas superb iesi din Mana Ta!

Si cand, din nebuneasca-mi neveghere,

Vasul Tau zdrobitu-s-a in mii de cioburi;

Tu nu m-ai aruncat cu manie la gunoi cum meritam.

Nici cu dispret si scarba la ranile mele urat mirositoare n-ai privit.

Nici Fata Ta cea Sfanta n-ai intors-o de la mine…

Te-ai aplecat si cioburile Tu le-ai ridicat,

si ranile mi le-ai pansat cu leac alinator…

Cat te iubesc! CAT  MA  IUBESTI!

“Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la [...] casa parinteasca, [...] parca-mi salta si acum inima de bucurie!”Ion Creanga Amintiri din copilarie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu , cand vad marea cum se uneste cu cerul, cand vad silueta plina de gratie a pescarusului in zbor pe necuprinsul cerului senin, albastru cu nori albi si pufosi; cand ascult muzica ce-o fac pasarile intr-o padure primavara; cand admir o floare cu roua dimineata devreme; cand  simt mirosul fanului proaspat cosit vara, la tara; cand privesc un copilas cum se joaca si rade sau cand alte simple si neasteptate frumuseti imi apar in cale mi se umple  sufletul de incantare si parca-mi salta inima de bucurie! dar o bucurie ce naste sau as putea zice ca este in acelasi timp un dor adanc, dureros de profund. Si totusi dorul ce ma cuprinde e un dor dulce, ca o mireasma a fericirii ce ma imbata…

“Cum poate fi totul atat de frumos, dar si atat de crud, fara sens si zadarnic?” C.S. Lewis  Surprised by joy

Traim alergand, muncim si iar muncim, ne zbatem sa supravietuim , “sa traim mai bine”, intr-o lume rea,  murdara, nedreapta, rece si necrutatoare;  stresati de presiunea veacului vitezei, a pretentiilor tot mai mari ce le cere “o viata decenta si civilizata” azi, suntem  grabiti sa ajungem!!!!… unde? la batranete? si apoi la cimitir? Si copiii nostri vor continua si ei dupa noi aceeasi grabita si extenuanta zbatere!  Ce crud, fara sens si zadarnic e sa-ti duci  zilele asa!

DAR, din cand in cand,  in timp ce alergam prin aceasta lume stresanta si grabita toate aceste simple, dar profunde  frumuseti ni se ivesc in cale ca niste indicatoare spre fericire.

E ca atunci cand te afli intr-o calatorie obositoare, departe de casa si prafuit, obosit si flamand,  ti se pare ca nu se mai termina drumul si oboseala si pe neasteptate iti apare in cale un indicator unde vezi numele orasului unde locuiesti si ca nu esti asa de departe. Si atunci ti se pare ca deja nu mai esti singur, ca oboseala si gonitul capata sens. Simti deja “mirosul” de acasa si parca prinzi puteri.  Ca pasarile calatoare cand se apropie de casa, cu noi puteri se-avanta-n zbor si oboseala biruiesc. Le mana si le cheama dorul dupa casa…(migratia pasarilor calatoare e un alt mare argument impotriva evolutionismului. De ce ele nu s-au adaptat locului, ce le mana sa zboare asa de departe , sa infrunte primejdii mari, furtuni, oboseala, foame, frig, tot ce e impotriva instinctului de supravietuire? Toate celelalte instincte palesc cand le cheama “dorul”. Pentru ca toata creatia ascunde in ea simboluri, semne, indicatoare catre EL)

Cine imi spune ca nu l-a incercat nicicand un astfel de dor, ca toate astea-s basme si povesti, ca orice dor si orice dorinta ce il cuprinde ii poate gasi implinirea in lumea asta,  o fi asa sau nu , nu stiu,  stiu doar  ca am crezut si eu asta candva, dar nu mai cred. NIMIC de aici nu poate implini dorul cel mai profund din inima mea. Da, poate tresalta inima , asa cum te bucuri cand vezi indicatorul cu drumul catre casa, dar inima stie ca nu e inca “acasa”. Daca doar intalnirea semnelor, tremuratul apelor din suflet cand le atinge dorul aduce atata fericire cum va fi oare cand voi ajunge acolo?

“dorinta [ dupa Dumnezeu] neimplinita este ea insasi mai dezirabila decat orice satisfactie” si “eram bolnav de dorinta; o boala mai buna decat sanatatea” C.S. Lewis  in Surprised by joy . Citez din ea pentru ca tocmai am terminat-o de citit (o carte care merita citita!!)  si pe cand o citeam imi venea sa spun mereu “ Ca sa vezi! Si tu ai simtit asa ceva? Intotdeauna am crezut ca sunt unica in aceasta privinta.” C. S. Lewis, Prefata autorului la “Surprised by joy” . Articolul de fata l-am scris cu impresia acestei carti proaspete in minte. Ca si el  (bineinteles nu ma pot compara cu el, n-as avea niciodata asa o pretentie!!!!)  am fost si eu ateu convins candva, dar si atunci cand incercam ca:

“Tanjirea dupa zarea departata s-o-nfranez,

iar plasmuirii dulci sa-i pun hotar.”  Walter de la Mare, The Imagination’s Pride

simteam ca :

“Talazuieste prin urmare in noi dorinta de-a iubi, desi adesea nu stim ce anume.” Thomas Traherne, Centuries of meditations

Si am avut si eu trecerile mele prin “desert”, cand dupa ce era de multe ori  respins ori ignorat sub presiunea alergarii oarbe, a preocuparilor “serioase” de adult (in ghilimele pentru ca de fapt erau total neimportante pe langa  dor), dorul tacea o vreme sau doua, sau mai multe pana cand (pentru ca ATAT de MULT ma iubeste EL)  un semn, o cantare facea inima sa-mi tresara , si plangand imi aduceam aminte : Unde sunt dorurile tale adanci, inima mea? Unde e dorinta aceea profunda dupa EL? cand indragostita de EL, tanjeam dupa prezenta Lui, ca insetatul in pustiu dupa apa? Si iar canta DORUL in mine , si iar ma viziteaza bucuria caci “El este credincios” si “EL potoleste setea sufletului insetat”. Si aici doar gustam putin din ceea ce vom avea cand vom fi Acasa . Taramul la care visez, unde e EL in toata splendoarea Prezentei Sale.

Acest cantec trezeste in mine dorul, dar am o obiectie : versul “de pe pamant vom pleca spre Univers” este incorect dupa mine, are in el o conotatie ce aduce a Hegel, adica a crede in Absolutul indepartat si impersonal care nu prea are nimic de impartit cu noi, o filozofie care, dupa mine, e ca si cum ai intrezari Realitatea cu ochii impaienjaniti de somn, dupa ce incepi sa te trezesti, dar inca nu esti treaz. Nu prea se potriveste cu restul mesajului, care e crestin.

Ce inseamna dragostea pentru aproapele nostru?

Cel mai aproape este cel din familie, sotul sau sotia; copiii –   cred ca de aici incepe dragostea, aici e “miezul”. Daca aici nu e dragoste, nu e nicaieri pe pamant.

Din pacate in zilele noastre putini mai stiu ce este dragostea cu adevarat. Oamenii au fost si sunt intoxicati de filme, cantece, replici si exemple proaste. Cine sunt modelele  zilelor noastre?  staruri de cinema, cantareti sau sportivi a caror exemple de viata nu mai fac greata nimanui, pentru ca s-au obisnuit oamenii cu de toate mai mult rele decat bune, ca si ala de ii placea mancarea stricata ca asa era invatat!

Si nu ma pot abtine sa nu fiu un pic melancolica :Nu mai e  ca pe vremuri cand modele de urmat erau eroii cantati in cantece de vitejie, care aparau virtutile (cee? virtuti? hahaha , ia trezeste-te fetito, unde te crezi??!??) adevarul, bunatatea, cinstea, curajul etc. , eroii care mai bine mureau decat sa-si calce cuvantul dat ;  cel ce-si calca cuvantul era considerat un om de nimic, iar cel ce-si respecta promisiunile cu orice pret  dovedea ca era barbat adevarat… Dar gata cu melancolia! Sa revin cu picioarele pe pamantul zilelor noastre…(unde cel care minte mai bine si “abureste ” pe mai multe se crede “mai barbat” ;  de fiecare data am greturi la revenire…)

Cred in farmecul indragostirii! E adevarat, indragostirea este frumoasa. Isi are  rostul ei in viata, fara ea ar lipsi emotiile, culoarea...Doar ca nu confund indragostirea cu dragostea, indragostirea este o componenta, o latura a dragostei. Indragostirea e ca scanteia:  poate fi asa de minunata, de atragatoare. Dar numai cand  este parte din dragoste atinge potentialul maxim.  Ea singura nu este suficienta pentru fericire. Insa poate fi folosita sa aprinda un foc, adica sa inceapa o dragoste… foc, care, daca e bine intretinut, aprinde si el scantei iar si iar…Proverbe capitolul 5, versetele 18, 19: “Bucura-te de nevasta tineretii tale…fii imbatat tot timpul de dragalasiile ei, fii indragostit necurmat de dragostea ei!”

Dar acum sunt la moda tot felul de imitatii ieftine ale iubirii, ceva asa care seamana a iubire,  indragostirea este umflata si separata de iubire, fara de care  insa n-are valoare... “Dragostea” asta comerciala, care  se vinde bine, arata ca  o marfa ieftina, care “pica din cer”  fara sa te coste nimic sau te fulgera fara nici o sansa de scapare, n-ai cum sa-i scapi si gata! Minciuni frumos ambalate in hartii stralucitoare, care insa niciodata nu vor putea inlocui dragostea adevarata si nu vor aduce cu ele ce aduce dragostea, dimpotriva vor aduce frustare, dezamagire si amaraciune. Dar oamenilor le plac chestiile ieftine, “chilipirurile”, ceva care sa nu-i coste mai nimic… de ex: nu trebuie sa faci nimic ca sa intretii dragostea, daca dispare, asta e, hai sa incheiem  totul ca “fara dragoste ce rost are ?” ...Dar promisiunea pe care ai facut-o?…  Ce ai facut ca sa nu dispara dragostea? ce ai sacrificat ? din timpul, energia, gandurile, vorbele si planurile, faptele tale?

Oamenilor le iau ochii ambalajele stralucitoare dar fara valoare, de ex: pai daca te fulgera dintr-o data “dragostea” si “gasesti sufletul pereche” ( ce tampenie!! sufletul pereche este cel pe care l-ai ales sa-ti fie pereche si atat!), ce mai poti face?  Normal ca uiti de orice promisiune, uiti de cuvantul dat , ca de fapt in ziua de azi, ce valoare au cuvintele?…si repede imbratisezi o minciuna!(ma refer aici mai mult la cei care sunt casatoriti)

Si promisiunile “fericirii” cu  care aceste “indragostiri fara de leac”  se lauda – ii face pe oameni sa viseze si sa alerge dupa ele ca marinarii lui Ulise dupa sirenele care-i chemau in adancuri.

Dar cand desfac ambalajul si dupa ce gusta ce-i inauntru curand descopera ce gol si searbad este de fapt continutul…dar multi nici atunci nu inteleg si zic: nu-i nimic, daca n-am gasit de data asta, poate am noroc data viitoare!  Sunt gata pregatiti pentru o noua minciuna…si se tarasc cu sufletul pustiu, cu ranile nevindecate,  spre o alta dezamagire…

Atunci ce este dragostea?

Unul din raspunsurile pe care le-am gasit pe crestintotal.ro:

“Dragostea nu este o tendinta naturala.

In mod natural nu cresc decat buruienile.

Dragostea trebuie cultivata si ingrijita.

Dar intrucat oamenii nu investesc, ei devin saraci, goi, orbi.

Dragostea nu este doar emotie si culoare.

Este si efort si disciplina.

Iar oamenii fug de sarcini. Li se pare ca dragostea creste spontan. Sau ca e datoare sa ramana fiindca frecventam o biserica.

Dragostea cauta suflete.

Ea trebuie ingrijita.

Cu drag,

Florin Ianovici”

Mi-a placut mult raspunsul. Vrei sa ai o gradina de flori frumoasa, ca un colt de rai, atunci va trebui sa investesti si sa muncesti la ea, daca o neglijezi va deveni o paragina plina de scaieti, spini si buruieni. Cam asa cred si eu ca e cu dragostea intr-o casnicie.Daca vrei sa ai o casnicie ca un colt de paradis atunci risipeste, imprastie dragoste si va rasari dragoste, apoi cultiva dragostea, ingrijeste-o, smulge la timp buruienile, scaietii si spinii...daruieste, investeste si vegheaz-o. Si nu te da batut niciodata, oricat ar fi de greu, asta testeaza capacitatea de-a iubi;  intareste, innobileaza si imbogateste sufletul.

Efeseni capitolul 5 versetul 25: “ barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea” : eu cred ca e valabil si pt femei  , scrie si : iubiti-va unii pe altii cum v-a iubit Hristos!

Si mai am si eu o comparatie:

Dragostea este ca focul.

Dragostea, ca si focul se stinge daca nu e intretinuta cu grija si efort zilnic.

Dragostea, ca si focul are multa putere, frumusete, caldura si lumina; dar cu focul nu e bine sa te joci.

Si bineinteles, dragostea autentica are niste “simptome” si spun simptome pentru ca se mai zice “sunt bolnav(a) de dragoste” si parca chiar asa e dragostea: ca o boala, atat de impotriva firii se comporta deseori dragostea adevarata, care arde cu  o pasiune reala:

1 Corinteni capitolul 13, versetele 4, 5, 6, 7 :

“Dragostea este indelung rabdatoare,

este plina de bunatate:

dragostea nu invidiaza,

dragostea nu se lauda, nu se umfla de manie,

nu se poarta necuviincios,

nu cauta folosul sau,

nu se manie, nu se gandeste la rau (sau nu planuieste nimic rau),

nu se bucura de nelegiuire (de raul, pacatul si degradarea celuilalt),

ci se bucura de adevar,

acopera totul,

crede totul,

nadajduieste totul, sufere totul.“

Daca asta e dragostea, tare ma tem ca e mai rara decat apa in desert…

Dar stiu sigur ca nu a disparut!

Si nu pot sa nu citez si din 1Corinteni 13, versetele 1, 2 si 8:

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

Si chiar daca as avea darul profetiei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta: chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

Dragostea nu va pieri niciodata.”

Dragostea, ne spune Dumnezeu ca este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l invatam de aici, daca vrem sa ajungem in Imparatia Lui.  Multe sunt aici pe pamant si nu vor mai fi acolo sus : durerea, tristetea,murdaria, pacatul de orice fel, limbile (vom intelege totul fara ajutorul limbii),  invatatul ( vom cunoaste totul), etc

Dragostea nu va pieri niciodata . Dragostea va fi si Acolo, de fapt cred ca Acolo va fi si dragostea in sfarsit acasa.Va fi normalitate, nu “boala”.

poezie inspirata de cantecul “sumergeme” de jesus adrian romero,

si de ceea ce simt acum.

<>

Ostenita de drumul anevoios strabatut,

nu mai gasesc nici o putere in mine…

Am strabatut un intreg desert,

si pustiul m-a secatuit.

Insetata de Tine, cu sufletul gol si uscat,

vin la Tine.

Am luptat ca un soldat*  curajos,

si totusi  lupta e aproape pierduta…

Armele mi s-au rupt, ciuntite in lupta sunt sabia Cuvantului si scutul credintei,

armatura,  coiful mantuirii si platosa neprihanirii,  mi-e zdrentuita toata…

Am suferit,

hainele **  mi s-au murdarit in valtoarea luptei,

incaltamintea ***  mi-e rupta de drumul spinos si bolovanos,

inima mi-e zdrobita si sufletul mahnit si insetat,

mi-e rusine

ca am esuat si lupta am pierdut,

dar la cine sa vin?

Pe cine altul am eu in cer si pe pamant, decat pe Tine?

Cu umilinta

vin la Tine.

Am nevoie sa beau din Izvorul Tau

si sa ma scufund in Raul Duhului Tau…

*soldat : este vorba despre razboiul spiritual, cel mai real si mai important razboi , toate razboaiele umane sunt doar chestii trecatoare, dar acesta este singurul razboi care chiar are importanta. Efeseni capitolul 6, versetul 11,12, 13, 14 ,15, 16, 17, 18.  doar un citat: “Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu…caci noi n-avem de luptat impotriva carnii… (adica razboiul e spiritual nu fizic), ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. (adica in lumea spirituala)”

Cred ca acum sunt ca soldatul care revine la baza pentru odihna, intarire, improspatare, vindecare si inlocuirea echipamentului…ca sa se poata intoarce din nou in lupta…

**hainele: Apocalipsa capitolul 19, versetul 8: “Inul subtire sunt faptele neprihanite ale sfintilor”, Isaia capitolul 64, versetul 6: “faptele noastre bune sunt ca o haina manjita.”

***incaltamintea: Efeseni capitolul6, versetul 15: “avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii”

Isaia capitolul 9, versetul 5,6,7:

“orice incaltaminte purtata in invalmasala luptei, si orice haina de razboi tavalita in sange, vor fi aruncate in flacari, sa fie arse de foc.

Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.

El va face ca domnia Lui sa creasca, si o pace fara de sfarsit va da Imparatiei Lui, o va intari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci: iata ce va face ravna Domnului ostirilor.”

Matei capitolul5, versetul 6: “Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati” ...Aici iar e vorba sa doresti asa de tare pe Dumnezeu, voia Lui, mantuirea Lui, ca e mai mult ca o dorinta, sa fii flamand si insetat…ce face un flamand sau un insetat? nu mai vrea nimic altceva decat ceea ce-i potoleste foamea si setea, nu mai cauta altceva, nu-l mai intereseaza altceva,  pana nu le gaseste…

Ioan capitolul7, versetul 37: “Isus a strigat: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.”

Apocalipsa capitolul 22, versetul 17: “Celui ce ii este sete, sa vina; cine vrea, sa ia apa vietii fara plata!”

De ce exista suferinta?

De ce sufera copii si oameni nevinovati si mor inainte de vreme?

De ce chinul, durerea si necrutatoarea moarte lovesc nu doar in cei ce am zice noi ca “merita”, dar si in cei mai nevinovati, in cei mai buni dintre noi? De ce se intampla ca acei ce sunt rai sa treaca prin viata distrandu-se si cei buni suferind?

Cand sufere unul rau lumea spune: “lasa-l ca merita!”,  sau “vezi cum l-a lovit Dumnezeu si pe el?” sau ” exista si dreptate pe lumea asta”  ( ce repede judecam noi pe altii si ce indulgenti suntem cand pacatuim noi!  :) asta asa in paranteza)

Da, se intampla si asa, cand omul suporta consecintele faptelor lui aici pe pamant. Dar nu intotdeauna. Adevarul este ca sufera multi nevinovati si se distreaza multi ticalosi. Dar sa nu uitam ca toti mor pana la urma. Nici unul nu poate evita moartea.

Dar, daca Dumnezeu este Atotputernic si Bun in acelasi timp, de ce ingaduie El asa ceva?

E adevarat ca marea parte a suferintelor sunt cauzate de oameni. Nebunia, rautatea, lacomia, pervertirea mintii, degradarea morala (in care se complac in mai mica sau mai mare masura cam majoritatea oamenilor)  sunt cauzele celor mai multe suferinte. De exemplu SIDA a aparut in Africa in urma unor orgii practicate de vrajitori ( zoofilie cu maimute care purtau virusul HIV, la care maimutele sunt imune, dar oamenilor le este fatal). In multe tari din Africa din trei persoane una are SIDA. Din Africa, virusul  a fost adus in Europa de cei ce promovau libertinajul si promiscuitatea morala si s-a raspandit rapid intre homosexuali si apoi tot mai departe.

Dar acum sunt multi nevinovati care sufera din cauza acestui virus…

Cancerul, boala secolului nostru: tot mai des se afirma de catre specialisti in domeniu ca aceasta plaga este cauzata de alimentele modificate chimic si genetic, de poluare, de radiatii, etc. Si ce sunt acestea toate? Sunt doar “lucrul omului”.

Apoi foametea, in mare parte e cauzata de lacomia unor oameni. Razboaiele, e clar,  sunt tot lucrul omului:  setea de putere si lacomia. Dar unii ticalosi provoaca raul si multi amarati sufera. Asa a cam fost dintotdeauna. Am o paranteza aici totusi: oare cati din acei amarati daca ar fi avut puterea in maini n-ar fi fost la fel de ticalosi? Tare ma tem ca marea majoritate n-ar fi cu nimic mai breji, si multi care acum sufera nevinovati in circumstante asemanatoare celor in care sunt cei rai si ticalosi n-ar mai fi nici ei asa de nevinovati…

Marea parte a suferintelor sunt cauzate de oameni. Este un cantec despre chestia asta, pe care-l canta Tudor Chirila, se cheama cred: “Dumnezeu nu apare la stiri” (click here); (link-ul nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce zice cantecul!)

Totusi se intampla sa sufere nevinovati. De ce ingaduie Dumnezeul cel Atotputernic si Indurator suferinta celor nevinovati? De ce nu o patesc doar cei care merita, care provoaca raul, ” asa ca sa se invete minte toti!”

Daca intrebarea de mai sus e doar retorica folosita pentru a spune de fapt asta: Nu poate exista un Dumnezeu Atotputernic si Bun pentru simplul motiv ca nevinovatii sufera ; atunci din aceasta perspectiva,  asta e si raspunsul.

Pentru ca nu se poate raspunde la aceasta intrebare decat daca tinem cont de perspectiva din care priveste cineva lucrurile.

Da, daca nu exista Dumnezeu si nu exista viata dupa moarte , daca doar ce traim aici, in acest trup  se rezuma viata unui om, atunci suferinta celor nevinovati ESTE nedreapta, si nu are sens. De fapt afirmatia ” faptul ca exista suferinta = nu exista Dumnezeu” este ca un bumerang pentru cei ce o folosesc ca argument in favoarea ateismului.  De ce?  Toate au un sens si o logica, toate isi au rostul lor in lumea asta. Care e sensul suferintei, daca nu exista Dumnezeu si nu exista viata dupa moarte?

Dar daca exista Dumnezeu si viata dupa moarte, atunci, DA, suferinta celor nevinovati capata sens. Nu din perspectiva omului. Din perspectiva umana este de neinteles. Asa cum este de neinteles pentru un bebe de ce mama, cea care are puterea sa-l protejeze si care e asa de buna cu el si il iubeste ingaduie unei femei straine si “rele” (din punctul lui de vedere)  sa-l tortureze cu un ac ascutit (injectia) si sa-i provoace atata durere! Dar mama are alta perspectiva. Ea stie ca durerea aceea e mica,  va trece si el se va face bine, va creste si va uita si se va bucura de viata pe care n-ar fi avut-o daca nu era “acea neinteleasa suferinta”

Tot asa, intelepciunea si dragostea lui Dumnezeu sunt infinit mai mari decat intelegerea noastra umana. Cum am mai spus in alt articol, viata noastra aici e ca un nodulet pe un fir infinit. Si daca cineva sufera aici toata viata “nevinovat” ( asta e foarte relativ) s-ar putea ca suferinta aceea sa-i fie de folos si ce conteaza daca suferi pentru un timp asa de scurt ? S-ar putea ca dincolo asta sa-ti fie foarte de folos. Asa cum puiul in ou nu are nevoie de ghiarele incomode care il inteapa, sau de aripile greoaie dar ii sunt foarte de folos cand iese din ou! (comparatia mi-a venit de la o poezie de C. Ioanid  ”Puiul”) .De fapt toate in jur ne vorbesc despre Dumnezeu, daca ne facem timp sa ascultam si sa vedem…

Isaia capitolul 28, versetele 28, 29: “Graul se bate, dar nu se bate necontenit; impingi peste el roata carului si caii, dar nu-l sfarami.Si lucrul acesta vine de la Domnul; minunat este planul Lui si mare este intelepciunea Lui.”

Isaia capitolul 53, versetul 10: (despre Domnul Isus) “Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…”

Oare nu este existenta noastra pamanteana doar un moment? N-apuci sa te dezmeticesti bine ca deja vezi ca te apropii de nedorita (hai sa fim sinceri cine vrea sa fie batran??) batranete, daca ai “norocul” sa o apuci!  Si omul este asa de grabit sa traiasca ca uita sa traiasca cu adevarat, ce sa mai inteleaga cate ceva din sensul trairii lui. Mai usor e sa ia ce-i spun altii… De aici vine “gandirea de turma” cred eu, e doar o parere…

Dumnezeu ingaduie pe cel rau pentru o vreme (ce bine ca pentru putina vreme!) , probabil pentru ca a ales sa dea libertate omului. Totusi asta este de neinteles din perspectiva mea umana. Dar aleg sa ma incred in EL. Aleg sa am o puternica incredintare cu privire la binele care acum nu se vede, o incredere neclintita in nadejdea ca Dumnezeu va intoarce orice rau spre bine. (asa cum se vede din istoria lui Iosif: fratii lui au facut un mare rau, dar Dumnezeu a intors acel rau spre bine!). Asta NU inseamna ca Dumnezeu este indulgent! El spune clar ca uraste raul, ca El nu numeste raul bine sau binele rau, si ca va judeca si pedepsi orice rau, si va rasplati orice bine.

“Daca am cunoaste originea raului si sensul suferintei nu am avea nevoie de credinta“ Kendall in “Iertare totala” . Credinta, increderea nelimitata este o componenta esentiala a dragostei. Evrei  capitolul 11, versetele 1 si 6: “Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care NU se vad.“ si “ fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu!“

Inca ceva: suferinta il transforma pe cel care sufera .Asta e un lucru clar, de necontestat. Pe unii ii face monstrii, pe altii ii face sfinti si le da o frumusete si stralucire interioara pe care putini o dobandesc. Asta pentru ca fiecare alege ce atitudine sa ia cand sufera.

Am intalnit un om care suferea de o boala necrutatoare, traia intr-un scaun cu rotile,  avea dureri si era foarte revoltat pe Dumnezeu. Spunea: m-a intrebat EL daca eu vreau sa sufar? De ce m-a condamnat la o astfel de viata pe care o urasc? dar cine te crezi tu omule, sa te intrebe El pe tine daca , cum si cat sa traiesti?  Dar cine esti tu omule sa-L intrebi pe EL? Poate lutul sa-l intrebe pe olar de ce m-ai facut stramb sau cana si nu farfurie? omul este ca un fir de praf, exista, traieste pentru ca a fost chemat in existenta de Dumnezeu, daca ar fi vrut l-ar fi nimicit ca oricum merita demult. Un ateu sau un revoltat pe Dumnezeu este unul care si-a uitat locul, si se crede buricul pamantului cand de fapt nu este nimic si asta se vede clar dupa ce moare, daca nu poate fi convins altfel.

In schimb ce frumusete a creat suferinta in Joni Eareckson Tada! Ea a vazut in suferinta exact ceea ce este : un avantaj.  Kendall  in “Iertare totala” (e o carte foarte faina!):  “daca ai un dusman real, necrutator si autentic, nu o nascocire a mintii si nelinistii tale, [si eu adaug: o suferinta reala, necrutatoare si autentica] ar trebui sa te vezi ca si cum ai sedea pe o mina de aur…daca te porti cum vrea Dumnezeu  cu el [cu suferinta], s-ar putea sa devina cel mai bun lucru de care ai avut parte vreodata…Cu cat este mai mare rana, cu atat mai mare binecuvantarea si rasplata care vine impreuna cu iertarea [cu multumirea].”

Si mai e ceva de care trebuie sa tinem cont. Dumnezeu nu a vrut roboti programati cand ne-a creat. A vrut fii si fiice, dupa chipul si asemanarea Lui. Si planurile Lui pentru om sunt bune,  cum scrie in biblie : El vrea sa ne dea “un viitor bun si o nadejde”. Planul lui Dumnezeu este bun, este maret. El i-a chemat pe TOTI sa fie fii si fiice, si MOSTENITORI ai Lui. Woow!! Nu stiu ce crezi tu, dar eu ma infior cand citesc asta . Dar Dumnezeu nu obliga pe nimeni. El ne-a creat liberi sa ne alegem destinul. Omul singur, doar el poate sa zadarniceasca acest maret plan a lui Dumnezeu pentru el, prin ceea ce alege aici pe pamant. Este un verset in biblie, undeva in psalmi, despre asta “la Dumnezeu este iertare, de aceea El este de temut”. Pai cum sa nu te temi in clipa mortii daca ai respins o astfel de bunatate, daca ai zadarnicit un astfel de plan maret pe care Insusi Dumnezeu l-a facut special pentru tine? Unde ajungi daca in clipa plecarii tale de aici, esti  in afara planului lui Dumnezeu pentru tine? Doamne pazeste-ma !

Psalmi capitolul30, versetul 5: “mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata”

Si ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Eu asa cred: SA DORESTI CU ADEVARAT DIN TOATA INIMA ASTA! nu doar in secunda asta, ci in fiecare ora pe care o traiesti, cu fiecare respiratie care ti se daruieste sa doresti asta, sa alegi asta.  Si cine intr-adevar doreste, apoi nimeni si nimic nu-l poate opri, va da navala dupa cum ii e dorinta. Ca asa a zis Domnul Isus ” de acum Imparatia cerurilor se ia cu navala” si nu se refera ca nu este destul pentru toti, ci ca trebuie sa ai asa o dorinta dupa ea, care sa te faca sa dai navala, sa dai totul pentru a o castiga, numai asa o poti dobandi. Deci daca n-ai avut niciodata dorinta asta puternica in inima ta, sau daca ai avut-o candva, dar ti-a mai trecut in timp, daca n-o ai mereu mai vie in inima ta, intreaba-te daca esti pe calea cea buna si teme-te de Dumnezeu, ca asta e “inceputul intelepciunii”.